Adio La Galati

z9y9623zn55ppy


Titlul poeziei este romantic, amintind de "Umbra lui Mircea. La Cozia", de Grigore Alexandrescu, eroicul fiind insa depreciat in evenimentele banale ale orasului provincial. Spatiul este oprit intr-o nemiscare totala: "Caldura mare tropaita de trupe terestre/ Se rasuceau creioane lenese in ascutitori clemente/ Soarele arunca pisici de sudoare-n ferestre." Lipsesc evenimentele majore, in afara rapoartelor nesfarsite ale vajnicilor aparatori ai securitatii statului: Asteptam sa se-ntample ceva Caldura scartaitaV pompa gaz ilariant in butoiul tristetii/ Ramaneau salbaticii sa toceasca versiunea ascutita/ Cresteau urechi si rapoarte pe toti peretii."
in aceasta atmosfera totalitara, controlul lumii poetului este strict, inopinatii vizitatori primind motivari naive, incoerente, banale ca tot ce e imprejur: "V-am spus ca sunt singur.../ stiti... pentru mine... femeile... desigur sa ridicam patul/ nici nu mai fac galagie de-un an, de cand am vandut-o dupa dulap?/ E praful. in dosare? Hartie de scris. Chiar o folosesc la/ scris poezii. Astea sunt bonuri adeverinte certificate/ de la frigider de la cuie de la calcatul de fier/ n-am nici o femeie n-am/ credeti ca sub covor/ unde parchetul e mai usor (e din cons) ceva undeva prin casa ziceti ca va miroasa?". Poetul rebel, verificat pentru insurgenta, promite sa se potoleasca: "Am sa ma potolesc da da/ Sa traiti sa traiti" Festinul imaginar organizat de poet in cinstea oaspetilor nedoriti de la "politia gandului" este pe masura sentimentelor pe care le nutreste fata de ei: "M-am asezat mai linistit, am scos de la rece hartii/ cu surube, cuie si lanturi impachetate si le-am taiat felii-felii/ putin minereu -dupa gust, putina sare, un blacheu/ am organizat o gustare feroasa pe gustul meu/ Sughitul l-am astupat cu un pumn de pamant.../ La desert cuie cu floare de-nu-ma-uita."
Lui "don florin" i se marturiseste de catre un alt personaj ca el are doua fete, ca din cauza aceasta isi luase nevasta: ^Ami-ar fi placut/ si mie o fufa, un dans, o petrecere cu lautari - da si dumneata/ cu toate cinci faci baie si ne inunda, hai lasa -/ mi-a spus mie cineva ca le-a vazut - zbenguitele-n cada/ prea multe - care si eu stiu ma-ntelegi ce e aia!/ Ce era sa scriu in declaratie!? Ca zicea: vezi-ti de treaba/ le-am vazut io! Io de ce nu?! De ce sa nu le...?/ Ca muierea-i a dracu! Am bani, bani... don Florin, o facem/ Le dau si o suta daca ma lasa... Sa-ti faca nevasta fata!/ Ce zici? Mai incerc o data?".
intamplarile de pe scara blocului sunt diverse: "A fugit dupa ea cu toporul pe scara/ Ea, zvelta, fasneata, sprintara/ s-a refugiat la 23/ El s-a luat de piept cu Andrei./ Au sarit trei vecini sa-i desparta, Au venit/ corespondentii voluntari cu un cuvant potrivit/ Copilul urla/ inchis intre sifonier si dusumea/ Copila/ isi subtiase degete boante cu pila/ Gaina din baie ouase/ tocmai cand sarea sangele din numitul Tanase/ care, si el, avusese conflict/ cu vecinul Caineru, in lift./ Dar acum s-au deslusit, s-au pupat, diseara-i bairam/ cu ocazie la-ncurcatura in care ne gaseam." Lumea urbana este construita dupa principii suprareale, pentru ca metonimiile folosite de scriitor se amesteca intr-o cascada de senzatii diferite: "in autobuz, o gura se plimba pe fata, gata sa-si ia zborul./ La masa, o alta gura se intindea linga, lua forma mancarii/ (fetele crescute la scoala curand au emotii)/ Dezvoltata-n ureche, o gura noua vindea dedesubturi cu altceva.../ Guri stranse cu usa aspirau parul tau neauzit,/ se-nfuriau, goleau pahare, muscau neveste, copii, sforaiau./ O gura chiar se strecura furtunos pe teava cu cantece populare/ Ajunsesem de iubirea ta numai cu lele si tra la la."
Pentru Florin Iaru, "linistea arunca cu dopuri de sampanie", in timp ce generatiile viitoare radeau de prezentul "mare", cu lacrimi, se desparteau de trecut razand, iar gura iubitei este "rujata cu tu... tub... cu turbare." La fel, caldura alearga "cu o maciuca cu chit", in timp ce gesturile "locuiau lagare prost gresate", iar "Vapoarele isi aduceau aportul de ciuma de zile de plictiseala/ nituite, fasonate, presarate cu ceasuri pisate." Spectacolul strazii este halucinant: "Femeile strazilor alunecau dulci uleioase pe covorul inutil al zilei/ tramvaie dupa tramvaie se duceau sub vatmanii nebuni/ casele ardeau ficatii lumii saptamani neterminate."
Noaptea, personificata, cere sa se nasca, "ireversibila raza de soare" trebuind sa fie oprita de poet, prin taiere, atunci cand ea fuge pe fereastra. Lumea sufera de o monotonie deplina: "Pe aici toate iubirile se ingrasa si fac copii/ nici o masina aici nu tinde spre perfectiune/ nici un sentiment aici nelegat cu sarma/ nici un gand aici sa functioneze lin, cu intelepciune." Creierul se simte strain intr-un singur cap, iar ochiul apare ca un "trist satelit de spionaj/ peste o batalie trucata." Cuvintele fac parte, la randul lor, dintr-o nebunie cotidiana, iar ospiciul il refuza pe acest alter-ego poetic "cu politeta". Poemul este scris "cu fiere si manie!/ care, sa ma-ntelegi, foaia alba de hartie violata cu/ amintiri provinciale. Cu nepasarea vicioasa a prostiei!". Din aceasta lume nu se poate evada, pentru ca exista "cuptorul de ars evadari", iar lumea se compara cu "damigeana lor cu lichide/ linistite ori furioase". Se fac experiente stranii "cu doua emisfere vidate/ pe care din stramosi le pictasera cu nasuri, guri, ochi, barbii,/ deschideau dantura de vipla a usilor, vaginul steril al vizoarelor il umpleau cu priviri/ dorind si ei ceva de la femeia/ ce aprindeam sub acoperis, cu nerusinare, in singuratate/ far-nenufar sa lumineze drumul vapoarelor cu ciuma/ ori sosirea americanilor". Apar din nou niste misteriosi "ei", vazuti ca niste demiurgi ai lumii necunoscute, iar "pofta gandului bot-de-caine/ a ros din fermoara/ frumusetea ta imaginara".
Concluzia poeziei este lapidara, intr-o invalmasire totala a principiilor unei lumi debusolate, in care raportul la securitate isi pierde total coerenta: «Pastele ma-si - strigau - curva asta de viata!»/ - Sa ma-ntelegi, don florin.../ - Omul, ce mandru suna acest cuvant.../ - Ceea ce scrii sa fie clar si precis.../ -Sa traiesti linistit din ce-i al tau./ Mai bine bogat si cinstit decat... asta... mai bine hot si cinstit.../ ptiu! mai bine sarac si bogat... mai bine, mai bine// Mai bine despre poezie sa vorbim, despre/ aceasta inutila amaraciune/ sa ne spunem adio/ pana cadem sub masa cu constiinta datoriei indeplinite."