andrei Codrescu (n. 1946). Poet american, de origine evreiasca, nascut in Romania. Volume de versuri: "Permisul de port-arma" (1970), "Un apartament prafuit pentru Jan si anselm" (1976), "Romburi de zapada" (1981),  "Tovarase Trecut, Domnule Prezent" (1986). Versurile sunt adunate in volumul antologic "Candoare straina". m7o8514mj89dbs
Imaginea elocventa a decrepitudinii civilizatiei, data si de numele poeziei, prefigurand o memorie a benzinei, produsul ieftin si poluant al societatilor pseudoavansate, pare sa razbata in toata structura poemului. Imaginile civilizatiei care produce artefacte ieftine se observa chiar din primele versuri ale poeziei: "in dimineata aceea pe strada la vreo 8:20/ un barbat de demult cu Pomo d Oro-n par si o mustata/ mefistofelica ascutita/ dadea un telefon/ dintr-o cabina plina cu desene in care se/ pastrase miraculos un panou curat spre sud." Dintr-o data apar trei simboluri forte ale lumii aflate in asteptare, calauzita pe o cale gresita, spre produse scumpe ca pret, ieftine ca actiune efectiva: lotiunea "Porno d Oro", nereusind sa ascunda infatisarea urata a fostului playboy vestit, telefonul, nu prea dezvoltat din punct de vedere tehnologic si omul sarac biologic. Desenele grafitti de pe cabina telefonica sunt construite in acelasi registru al lumii avand simboluri reduse.
Telefonul trimite catre lumi departate: "Omul telefona undeva foarte departe fiindca buzele-i/ formau un lat mic intristat/ ca un ou zdrobit in varf de un copil la un/ Paste trecut, si curand aveau sa fie aruncati, ou si copil,/ pe toboganul istoriei din care putin se mai intoarce." Omul se dovedeste a fi un personaj al vremurilor trecute, un "has-been", pentru ca timpul nu-1 mai baga in seama: "L-am recunoscut: era iubitul/ ultimei Regine a Romaniei/ playboy vestit al unei alte ere." Decrepitudinea lui este evidentiata de poet, remarcand gesturile deplasate ale fostului playboy: "Cand sa ma uit, fata veche a iubitului s-a crapat:/ i-am vazut scuzele absorbite de variate lumini ale lunii/ din tari care nu se mai afla pe harta/ & el parea sa spuna, fata lui o spunea: «Nu m-am culcat cu ea. imi pare rau»". incercarea,de a ascunde adevarul este insa sortita esecului, pentru ca "pomada din par graia altfel". Personajul famelic este uitat in favoarea unei tinere gasite in cofetarie: "am deschis usa cafenelei/ pentru frumoasa care ducea cinci cafele cu gheata/ si care-a zis: «imi citeste gandul.»/ «Era scris mare», am raspuns,/ «dar as prefera sa-ti citesc corpul»." Straniul dialog telepatic ne introduce intr-o pararealitate cu mutanti capabili sa vorbeasca un alt limbaj, de neinteles pentru oamenii obisnuiti: "Vorbele mele au scapat neobservate, fiindca nici nu/ mi-au iesit din gatlej pana-n clipa asta,/ dar batranul playboy de dincolo de peretele cu desene/ si-a pus mana pe inima si s-a rasturnat,/ un vas al lui Eros scufundat de un telefon." Folosirea telefonului, devenit obiect totemic, se face cu mari precautii: "Eu am fost primul pe scena/ & nu-mi venea sa folosesc tocmai telefonul pe care el.../ dar l-am folosit/ & paramedicii si-au facut aparitia pe scena in costume de ingeri/ stropite./ Nestiut de nimeni i-am dat salutul iubitului,/ in tacere, inainte de sosirea doctorilor."
Directia tiradei poetice se schimba, fiind observat dictatorul Ceausescu^ "in tara noastra mutuala la cateva mii de mile spre Rasarit/ dictatorul acela nebun, Ceausescu, monstrul cu barbia tripla/ al carui loc in iad il tin prizonierii politici/ fara dinti care vantura flacarile cu brosuri/ (el a urmat candva celui care inlaturase/ regina pe care-a iubit-o cel decedat),/ ordona demolarea vechii capitale/ ca sa faca loc pentru statuile lui./ O biserica din secolul 16 a fost inlocuita cu un cap de bronz/ prost executat."
Viziunea poetului care face stranii asocieri intre playboyul care a murit si Ceausescu si care stabileste o lege de repartitie a cafenelelor aminteste de poemele lui T. S. Eliot (1888-1965): "Observ ca eticheta de a privi fix prin orasele americane/ are de-a face cu pierderea concentrarii/ din pricina zonarii./ absenta sau prezenta cafenelelor/ se proportioneaza in raport direct cu ochii privitori./ Ce sta oblic a pierdut realmente/ orice sansa imobiliara./ alte locuri folosesc alte priviri,/ modulate pe teren pentru primirea aventurii." Cafenelele devin astfel suprapersonaje, locuri de unde se declanseaza intriga, aventura, la fel ca "saloon"-urile din Far West.
Batranii fac, la randul lor, parte, din aceasta realitate ciudata, ilogica: "Chiar si batranii nu sunt decat intamplator neglijati/ si ei lucreaza pentru iubire./ Pe mine ma totureaza privirile/ cu care nemultumiti sa moara si sa rupa o gaura in mine,/ continua sa priveasca de dincolo./ Regasesc o traducere tropicala nelinistita/ a acelor priviri in orase umede ca New Orleans/ sau Rio de Janeiro."
Teme ale poeziei "Mnemobenvna (Mnemogasoline)"
•  Saloon-ul, suprapersonaj al vremurilor moderne, amintind de orasele sudului indepartat al Statelor Unite, de New Orleans, spre exemplu, sau de taramurile exotice ale americii de Sud
• Descoperirea memoriei remanente intr-un produs decrepit al civilizatiei modeme: benzina (gasoline).
• Decrepitudinea lumii reale, reprezentate prin toate personajele si artefactele existente. • Construirea unei arhitecturi stranii a realului, in care personajele lumii trecute declanseaza , mecanismul "memoriei voluntare" pentru timpurile viitoare.