b7r3917bu35zvx
Poezia "Cantec" este un imn inchinat naturii, careia i se identifica o stare de candoare si de frumusete. Eul liric isi ia ca interlocutor, prin adresare directa, anotimpul declinului, toamna, intr-o rugaminte inalta de a-si amana sosirea, propunand un transfer empatic intre om si elementele naturii: "Lasa-mi, toamna, pomii verzi,/ Uite, ochii mei ti-i dau./ Ieri spre seara-n vantul galben/ arborii-n genunchi plangeau." Se contureaza, printr-o tehnica poetica simpla, plina de lirism si de muzicalitate, un tablou de natura zugravit in culori pure, in care se aduna armonios "cerul lin", "pomii verzi", "vantul galben", pasarile din aer, iarba, fructele, "ursii neadormiti", "berzele neduse": "Lasa-mi, toamna, cerul lin./ Fulgera-mi pe frunte mie./ asta-noapte zarea-n iarba/ incerca sa se sfasie.// Lasa-mi, toamna,-n aer pasari,/ Pasii mei alunga-mi-i./ Dimineata bolta scurse/ Urlete de ciocarlii.// Lasa-mi, toamna, iarba, lasa-mi/ Fructele si lasa/ Ursii neadormiti, berzele neduse,/ Ora luminoasa^" in acest univers muzical, creat de un laitmotiv plin de candoare, transferul starilor lirice are o naturalete perfecta: "Lasa-mi, toamna, ziua, nu mai/ Plange-n soare fum./ insereaza-ma pe mine,/ Ma-nserez oricum."