k5m7812kr31sex

alexandru Vlahuta (1858-1919) este poet si prozator, fiul unui ispravnic din Piatra, mare proprietar de mosii. Debutul sau editorial se inregistreaza cu "Nuvele" (1886) si "Poezii" (1887). Scrie romanul "Dan" (1893), care este un mare succes editorial, apoi volumele de proza "Din goana vietii" (1892), "In valtoare" (1896), "Clipe de liniste" (1899), "Din durerile lumii" (1908), "File rupte" (1909). "Romania pitoreasca" (1901) ramane pana astazi un model de reportaj literar. Culegerile sale de poezii sunt "Poezii vechi si noua" (1894), "Iubire" (1896), "Poezii" (1909). Participa la elaborarea revistei "Vieata" (1893-1896), apoi colaboreaza la "Samanatorul" (1901). Cariera prozatorului se incheie cu "Pictorul N. I. Grigorescu" (1910) si "Dreptate" (1914). alexandru Vlahutaeste un posteminescian si un samanatorist convins.

Alexandru Vlahuta este un fervent promotor al samanatorismului, contribuind direct, prin sustinerea ideilor noului curent literar in revista care ii da si numele, "Samanatorul", intemeiata in 1901, impreuna cu George Cosbuc, sau prin creatiile sale, inspirate din lumea satului, vazuta uneori in imagini idilice, intr-o atmosfera de liniste, plina de un vitalism in care se concentreaza resursele neamului. Poezia "Samanatorul", omonima revistei programatice, in care si apare ca text-program, e o arta poetica ce imbraca forma prozodica de sonet. Incipitul e o evocare frusta a pamantului, vazut ca punct de legatura cu fortele subterane germinative, ca receptacul al viitoarelor energii creatoare: "Paseste-n tarina samanatorul/ Si-n brazda neagra, umeda de roua,/ arunca-ntr-un noroc viata noua,/ Pe care va lega-o viitorul."

Forta germinativa se concentreaza, cu vagi rezonante biblice, in misterul genetic al bobului, al semintei, figurata ca punct cumulativ al roadelor viitoare: "Sunand, grauntele pe bulgari ploua:/ Speranta, dragostea lui sfanta, dorul/ De-a-mbelsuga cu munca lui ogorul,/ Le samana cu mainile-amandoua."
Samanatorul devine, din aceasta perspectiva, un personaj demiurgic, inzestrat cu darul de a sadi viata in noile matrici germinative: "Trudeste, facatorule de bine,/ Veni-vor, roiuri, altii dupa tine,/ Si vor culege rodul - bogatia." E, in acelasi timp, un erou anonimizat al timpurilor de inceput: "Tu fii ostasul jertfei mari, depline:/ Ca dintr-un bob sa odrasleasca mia,/ Cu sangele tau cald stropeste glia."