Opera literara a lui alexandru Macedonski (1854S-1920) este expresia artistica a unui om cuprirfs de porniri navalnice, dezamagit de viata provinciala a unei societati meschine, prabusite in preocupari marunte. Poetul, inaltat pe aripi romantice, captivat de simbolism si de parnasianism, vrea sa cucereasca zarile, sa ajunga in tinuturi exotice, fie ele geografice sau imaginare. in poezia sa influentele sunt multiple, Macettonski studiindu-i pe marii romantici, Byron, Shelley, Musset, Lamartine, aducand in discutie unele teme predilecte ale acestora sau ilustrandu-le prin tratare poetica personala. Shakespeare este descoperit, parca din intamplare, cu mult inainte de data cuvenita, cu admiratia pe care o au fata de el si ceilalti poeti romantici ai veacului, fiind folosit, ca model pentru limba arhaica si pentru modernitatea ideilor abordate: "Iar daca vantul misca perdelele mai cu putere, paginile vibrau atuncea, intorcandu-se una cate una si un auz suspinat putea auzi in vibrarea lor un scurt refren de nume: Musset, Byron, Shakespeare". Colabdreaza la reviste ca "La Walonie" (1886, Liege), a lui albert Mockel, ilustrand teoria simbolist-intrumentalista in poezii ca "Prietenie apusa", in arcane de padure", Batrana stanca", devenind unul dintre promotorii curentelor moderniste in literatura romana, simbolismul si instrumentalismul, sustinute si sub aspect teoretic, prin articolele "Poezia viitorului" (1892) si "Simbolismul" (1901).

Lumea contemporana lui Macedonski, plina de politicieni, negustori, amploiati, sarlatani, in care viata spirituala se reduce la banale barfe de salon, unde posturile se obtin prin mijloace necinstite, cel mai adesea de o venalitate injositoare, este dispretuita, meritand sa fie parasita de omul cu aspiratii mai inalte: "am sa calatoresc/ Sunt furat ca de ispite/ S-o voiesc sa n-o voiesc/ Spre tinuturi negandite" ("Rondelul plecarii"). Spiritul superior este plictisit de acest marasm general, de o lume caragialesca, unde totul se roteste in cerc ("ati caruntit cu totul, batranilor cobzari,/ Dar s-a dus o vreme, o noua vreme vine/ Si ea c-un bici pe care in mana sa il tine/ Plesnind va striga voua: alti timpi, alti lautari!"), unde cei avizi de putere reusesc sa parvina, niste mici arivisti, neavand nici macar maretia tragica a unui Julien Sorel din romanul lui Stendhai, ci numai satisfactiile unice de natura materiala, organic grosiera: "M-am nascut in niste vremuri cand tampita burghezime/ Din tejghea facand tribuna, legiune de cotcari,/ Pune-o talpa noroioasa pe popor si boierime,/ Zile cand se-mparte tara in calai si in victime/ Si cand steagul libertatii e purtat de carciumari". Nu este vorba aici de o atitudine aristocratica a lui Macedonski, datorata provenientei sale dintr-o familie boiereasca, ci de revolta celui silit sa traiasca intr-o societate in care marile idealuri au fost abandonate in favoarea unor patetice preocupari de ascensiune sociala, realizate, cel mai des, prin orice mijloace.

Din cercul stramt al lumii sale, poetul poate scapa prin inaltare, prin inaltare in sfere ideatice, contingente cu nesfarsitele spatii siderale: "intregi sisteme/ De nebuloase siderale/ Rasar din lumile spectrale/ Ca ofilite crisanteme". Dupa volumele "Prima verba" (1872) si "Poesii" (1882), al treilea volum de versuri se numeste "Excelsior" (1895), semnificand tocmai dorinta de inaltare, de evadare in sfere inalte. Zborul, mijloc de elevatie, se face prin mijloace iesite din comun: "Era un zbor fantastic, un zbor fara de nume,/ Ca zborul lui Mazeppa pe calul sau legat,/ Si treieram pe vanturi, si colindam prin lume,/ Purtat pe unde corpul odata mi-a calcat". ("Noaptea de noiembrie"). absorbtia in lumea ideatica se produce prin interventia unor forte de natura magica, la fel ca in "a descent into the Maelstrom" a lui Poe: "Spre Meka-1 rapeste credinta-vointa,/ Cetatea preasfanta il cheama in ea,/ ii cere simtirea, ii cere fiinta,/ ii vrea frumusetea- tot sufletu-i vrea -/ Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta". ("Noaptea de decemvrie").
Uneori calatoria spre spatiile libere se face cu o corabie, nu prin ascensiune: "La tarm, corabia oprita/ E ninsa de zapada lunei/ Si marea tace odihnita/ De biciuirile furtunei./ Catarg si panze argintate/ abia usor sunt leganate.../ Magia noptii este sfanta." ("Corabia"). Febrilitatea plecarii, asemanatoare cu aceea din versurile lui Mallarme: "Je partirai! Steamer balancant ta mature" ("Brise marine"), este redata in cea mai caracteristica maniera simbolista, prezenta la toti poetii cuprinsi de mirajul departarilor. in aceste reverii, declansate sub influenta unei stari extatice sau prin concentrare spirituala, prin trecere in spatiul oniric, poetului ii cresc aripi: "aripi tainice imi cresc,/ aripi zilnic mai grabite,/ am sa ma calatoresc". Tema plecarii este imprumutata de la Byron si y1m9912yt86ctx Farewell, din "On parting" si "Childe Harold s
Pilgrimage". "adieu, adieu! My native shore" se transforma, la Macedonski, in "adio, tara mea natala", influenta poetului englez fiind de necontestat. Zborul fantastic, un zbor fara nume, ca in "Mazeppa" lui Byron sau in "Strigoii" lui Eminescu, este calea cea mai sigura de evadare din spatiul primejduit de incremenire, de inactiune si imobilism.
Natura este si ea, ca la toti poetii simbolisti, un mediu de asanare a nefirescului urban, in ciuda unei anumite tendinte de a considera mediul citadin cel mai favorabil lumii sale: "Ferice de acela ce-n tulburarea-i poate/ Pe-un cal sa se arunce si prin vazduh sa-noate,/ Pasind peste-orizonturi, zburand peste campii" ("O noapte la tara"). aici, mediul antipodal, caracteristic orasului-cosmar, "Paris-cauchemar et Paris-desesperance, Real enfer a nul fictif enfer pareil" ("Paris-cauchemar"), este locul de resuscitare a Tartarului, a taramurilor inferioare, a unui iad "urland de rautate". Oamenii, crescuti in spirit burghez, "prosti, dar cumsecade", nu pot accede la alta stare decat cea anterioara, inertiala, nefiind capabili sa strabata departarile, sa-si gaseasca izbavirea. in "Thalassa", marea exercita o intensa influenta asupra fiintei, fiind mediul albastru lipsit de impuritati, nu fara o evidenta nota de senzualism: "Si de cate ori apa venea in atingere cu el, siretenia ei femeiasca se prelingea de-a lungul capului pana-1 facea sa i se predea. Gadelari mestesugite - ale plantelor sau ale valurilor - ii stirbeau nevinovatia prin incordarile la care dau nastere". Evadarea se poate realiza si in locuri nesupuse trecerii timpului: "acolo, pe al Naturii inflorit covor molatic,/ Scutur al realitatii jug prozaic si de fier" ("Valceaua"). Orasul, purtator de rele, este distrus in cele din urma de natura navalnica: "Spart a fost orasul mare/ De a vremii vitregie;/ Peste moarta galagie/ Cresc copacii pana-n zare" ("Rondelul orasului din Indii").

Prin extaz si transfigurare se poate trece dincolo de hotarul unei realitati mult prea dure, poetul regretand chiar faptul ca lui i se poate intampla ceea ce apare in viata oricui: "Daca las extazuri limpezi se-ntorc ochii la pamant,/ La real, la visul zilei, ce sfarseste cu-n mormant" ("Lui Victor Bilciurescu"). El, poetul, vine din zona unde totul este mocnit de o profunda jale, unde nimic nu se intampla in scopuri melioriste: "Eu vin din zari cumplite - din trista tara-n care/ Mimosa simtitoare ori iotusu-azuriu/ Sunt serbede vedenii inchise intr-un sicriu,/ Iad negru unde viata e planset sau oftare" ("Sonet din zari" - "Sonnet Lointain"). Stepa este locul unde oamenii comuni nu se avanta, prea dornici de o civilizatie retardata, bazata exclusiv pe mecanicism: "in acea salbaticie de pustiuri onduloase,/ in picioare calc trecutul, corp si suflet ma cufund,/ Uit o vieata amarata de ultraj uri sangeroase,/ O renastere intreaga intr-un vis tot mai profund" ("Stepa").

Tema vietii ca vis este redata prin senzatii asemanatoare cu ale fumatorului de opium: in "Rondelul oglinzii", el isi vede figura imbatranita, ajunsa la capat de drum. Uitarea este starea prin care se poate edulcora inexorabila fatalitate a existentei: "Mereu cand zambesc, uit si cant,/ in ciuda incercarilor grele,/ Mai sunt inca roze, - mai sunt" ("Rondelul rozelor de august"). Visul devine stare necesara, fiind mediul ce elimina vedeniile neplacute: "Numai cine aiureaza/ Nu ofteaza." ("Porunci verlainiene"). Taramurile indepartate pot duce, de asemenea, la visare: "Prin vitrine asezate/ In cartierul Ioshiwara,/ Vezi papusi nenumarate/ Cat de lunga este vara" ("Rondelul Ioshiwarei"). Lumea aceasta indepartata, fragila, cu reverberante de portelan, uimeste prin desavarsita miniaturizare, prin filigranarea imaginii, amintind de parnasianul Gautier ("Chinoiserie"): "Dans une tour de porcelain fine/ au fleuve Jaune, ou sont Ies cormorans".
Pentru a se elimina fatalitatea existentei, Macedonski apeleaza la simboluri religioase profunde, inspirate din William Blake, "Marriage of Heaven and Hell": timpul se conjuga, aneantizand oricare dintre nazuintele omenesti, "Oricata cereasca comoara/ ar fi intr-un lut omenesc,/ Zvarlit de clipa ce zboara,/ Recade in iadul obstesc." ("Rondelul orelor"). Ramasite ale ingerului cazut se gasesc pretutindeni in natura, fiind vorba de o esenta divina ajunsa in acest spatiu al exilarii printr-un accident: "Si se simtea ca-n orice parte e Dumnezeu" ("Noaptea de august"). Opera poetica a lui Macedonski, cum se poate observa chiar si din cele cateva trasaturi relevate mai sus, include o neobisnuita polifonie a temelor si a corespondentelor, a filiatiilor tematice extrem de bogate, care fac din el unul dintre ce> mai mari si mai europeni poeti ai literaturii romane.