Poezia "Rondelul meu" se situeaza diametral opus fata de "Ura", poetul identificandu-se de data aceasta cu sentimentul de iubire: "Cand am fost ura am fost mare,/ Dar, astazi, cu desavarsire/ Sunt mare, caci ma simt iubire,/ Sunt mare, caci ma simt uitare." Sentimentul de iubire este inaltator, ducand la descatusarea energiei negative a fiintei: "Esti mare cand n-ai indurare,/ Dar te ridici mai sus de fire/ Cand ti-este inima iubire,/ Cand ti-este sufletul iertare." Poetul vede, de asta data, in iubire o sursa de regenerare, de inaltare, de elevatie in spatiile marilor spirite: "Stiu: toate sunt o-ndurerare,/ Prin viata trecem in nestire,/ Dar mangaierea e-n iubire,/ De-ar fi restristea cat de mare,/ Si inaltarea e-n iertare." Sufletul, vazut ca o "iertare" a raului, dupa principiul eristic de a nu replica folosind legea Talionului, este principala cale de salvare a omului.
Uitarea devine starea dominanta in dorinta poetului de a se inscrie intr-o ordine echilibrata a lumii. Sufletul devine, printr-un reviriment, "iertare", speranta de mantuire a omului, de iesire din durere si restriste. y7p1115yv41zsh