c4r9417cj16uqg
Poemul Noaptea de decemvrie a fost comparat cu poemul Luceafarul (de M. Eminescu), in sensul ca ambele opere prezinta destinul nefericit al geniului.
Se cuvine sa observam insa ca eroului macedonskian ii lipseste dimensiunea eonica. a Luceafarului si "nemarginile de gandire" (care ii confera lui Hyperion apartenenta la Fiinta si calitatea de a fi vesnic).
In Noaptea de decemvrie, geniul este simbolizat prin emirul din Bagdad.
El este un Pelerin spre absolut, maret prin statornicia credintei in ideal si tragic prin destinul de a fi ucis chiar de acest ideal, in veci neatins.
aspiratia perpetua a geniului spre absolut, se va concretiza aici intr-o calatorie initiatica ale carei momente sunt evocate in partea a Ii-a a poemului:
  - faza pregatitoare plasata intr-un spatiu feeric in care Bagdadul — "cer galben si roz ce palpita", "... poiana de roze si crini" este evocat in imagini de mare putere plastica si coloristica;
-  tentatia Mekai al carei miraj devine porunca: "Spre Meka-l rapeste credinta-vointa";
- intalnirea cu Pocitan-ben-Pehlivan care-i marturiseste ca are aceeasi tinta;
- drumul prin desertul care pare a nu se mai sfarsi si moartea emirului "sub jarul pustiei", in timp ce "drumetul pocit"trece pe sub poarta cetatii.
In aceasta ultima secventa, depasind obstacolele uriase ivite in cale, emirul merge pe drumul cel drept, singurul capabil sa-i asigure purificarea prin foc, fara de care n-ar putea ajunge acolo unde si-a propus. Este mai putirr important ca Pocitan-ben-Pehlivan intra pe poarta Mekai, pentru ca drumul sau ocolit nu are rol purificator.
In final, cel care ajunge la "Meka cereasca", la "Meka cea mare" va fi tot geniul. Idealul in care emirul (geniul), crede cu toata puterea sufletului sau, esteMeka.
"Cetatea prea sfanta" inconjurata de ziduri albe constituie, in termenii lui Mircea Eliade, un "Centru al lumii si un spatiu sacru, simbol deopotriva cosmologic si paradisiac.
Fascinanta prin frumusete, Meka ar mai putea fi taramul pur al Ideii (in sensul dat de Platon), taram in care geniul are putinta de a-si realiza menirea de "sophos"; de aici, puternica ei fascinatie ca o chemare a originilor.
ajunge geniul, in viata lui pamanteana, la Ideea pura sau doar o zareste inainte de moarte?
Din aceasta dramatica ecuatie existentiala ar putea rezulta faptul ca: destinul geniului (osciland intre inaltare si suferinta, intre elevatie si damnare) este guvernat de fascinatia visului, himerei si idealului: geniul ajunge la absolut abia in "Meka cereasca", adica in eternitate.
O ipostaza a geniului este poetul. in prima parte a poemului, acesta oscileaza intre poza de damnat a poetilor simbolisti {"trasnit sta de soarta") si cea de om neinteles si dusmanit de lumea comuna (a romanticilor).
Daca emirul simbolizeaza geniul, poetul din Noaptea de decemvrie este chiar autorul care s-a considerat, tot timpul, un mare nedreptatit.