Poezia se construieste intr-un sistem al alternantelor pozitive, figura fiintei iubite fiind reflectata de oglinda: "Oglinda cand ti-ar arata/ intreaga frumusetea ta,/ atunci si tu, ca mine,/ Te-ai inchina la tine." Femeia este privita ca un obiect de arta, ca un idol al vremurilor noi: "N-ar fi mijloc sa te privesti/ asemenea dupa cum esti/ Si idololatrie/ Sa nu-ti aduci tu tie." Oglinda devine un instrument magic de reflectare a intregului, a omului aflat in cautarea unei noi forme de absolut: "Ochii in ea cand ti-i arunci/ Da tot sa-ntuneca atunci/ Si da te si arata/ Iar nu adevarata." u1r1417ud86kvy
apele oglinzii sunt insa inselatoare: "D-aceea nu da crezamant/ Oglinzii, ce cu scazamant/ iti face-nsalaciune/ Si tot minciuni iti spune.// Ci cata esti sa stii, da vrei,/ Da crezamant ochilor miei,/ Fiindca nu te-nsala/ Nici fac vreo gresala_;" Ochii sunt adevarata oglinda a sufletului, ideala pentru chipul iubitei: "in ei cata sa te vezi/ intocma pa cat luminezi/ Si d-ntr-a lor vedere/ Vezi cata ai putere.// Crede-i saracii cand iti spun/ Ca numai tie sa supun/ Si ca le esti din fire/ a lor dumnezeire. "
Teme ale poeziei "Oglinda cand ti-ar arata"
• Oglinda, instrument magic de reflectare a sufletului.
• Puterea magica a oglinzii fermecate de a schimba fiinta umana.