aparuta inca din antichitate ca specie a genului epic, fabula a avut menirea de a transmite cititorului anumite invataminte (pilde) si de a exprima in mod voalat, deghizat, atitudinea critica a autorilor fie fata de anumite defecte omenesti, fie fata de diferite aspecte de ordin social, sau fata de mai-marii zilei a caror moralitate lasa de dorit.
Fabula cunoaste si in literatura romana o anumita evolutie si perioadei sale de inceput ii apartine si alecu Donici, cunoscut prin creatii ca: Doua poloboace, Vulpea si bursucul, Racul, broasca si stiuca, Gastele, Lupul si motanul, Leul la vanat etc. q1y6423qo92efv
asemenea oricarei fabule, si poezia Doua poloboace este o opera epica, avand ca mod de expunere predominant naratiunea. Totodata exista un narator, autorul, care relateaza intamplarile obiectiv, la persoana a IlI-a si o actiune simpla, liniara, concretizata intr-o povestire alegorica specifica fabulei.
De aceea actiunea se poate rezuma usor: doua butoaie (poloboace), unul plin cu vin si altul gol, veneau pe drum, primul incet, fara zgomot, iar celalalt foarte tare, hodorogind si facand un vuiet asa de mare incat baga spaima in trecatori.
acestei povestiri alegorice ii urmeaza, ca in orice fabula, morala, continuta de ultimele sase versuri in care intamplarile relatate anterior sunt raportate la comportamentul oamenilor, dovada fiind faptul ca morala incepe cu adverbul comparativ „asemine". Concluzia la care ajunge autorul este aceea ca asemenea celor doua poloboace, oamenii tacuti sunt mai harnici, mai muncitori, pe cand cei flecari lucreaza fara chef si spor.
Pe langa povestirea alegorica si pe langa morala, un alt element specific fabulei, intalnit in aceasta creatie literara, este prezenta personajelor intruchipate in obiecte si care simbolizeaza tipuri umane. Cele doua personaje, poloboacele, sunt individualizate prin adjectivul pronominal nehotarat un si respectiv, pronumele nehotarat altul, precum si prin determinarile atributive cu vin si cu desart. Primul il reprezinta pe oamenii modesti, tacuti si harnici, care muncesc cu folos, avand ca dovada roadele muncii lor. Celalalt poloboc, cel gol („cu desart"), ii simbolizeaza pe oamenii flecari si laudarosi a caror singura placere este trancaneala si lauda de sine, lasand la o parte toate celelalte preocupari si de aceea ei sunt dezaprobati de cei din jur pentru ineficacitatea lor: „cei trecatori in laturi toti fugeau:/ atunci cand el folos nimica n-aducea".
Dupa cum se observa, si aici, ca in orice fabula, autorul adopta o atitudine satirica. El infiereaza flecareala si laudarosenia, care nu aduc cu ele nimic bun, consecintele lor fiind doar negative. aceasta atitudine critica este dublata de una morala, caci prin aceasta fabula, autorul transmite un indemn spre modestie si harnicie, spre cumpatare la vorba si spre spor la munca. aceste invataminte si indemnuri amintesc de alte izvoare de intelepciune populara, proverbele, care ne spun ca: „Lauda de sine nu miroase a bine" sau „Vorba multa, saracia omului".
Ca structura, aceasta fabula este constituita din treisprezece versuri inegale ca masura si cu o rima diversa (imperecheata, incrucisata, imbratisata), ultimele sase continand morala. aceasta structura neincorsetata in canoanele unei versificatii clasice perfecte corespunde foarte bine intentiilor satirice si moralizatoare ale autorului, in felul acesta reusind sa reliefeze cu usurinta doua dintre trasaturile specifice fabulei.
La acestea se adauga povestirea alegorica, semnificatia personajelor si caracterul epic, toate acestea ilustrand notele definitorii ale unei fabule.